Trei tuburi arată aproape la fel pe raft și se pun cu același pistol, dar fac lucruri complet diferite. Chitul, siliconul și spuma poliuretanică nu sunt variante ale aceluiași produs, ci răspunsuri la trei întrebări separate: rostul se mișcă sau nu, are contact cu apa sau nu, trebuie să izoleze termic sau doar să închidă o fisură. Alegerea greșită nu se vede în ziua montajului, ci peste patru-cinci luni, când rostul crapă, se înnegrește sau se desprinde.
Întrebarea care decide totul: rostul lucrează sau stă?
Un rost care „lucrează” își schimbă lățimea în timp, din dilatare termică, din umiditate sau din vibrații. Rostul dintre cadă și faianță lucrează, pentru că cada se lasă câțiva milimetri când o umpli. Rostul dintre tocul de PVC al ferestrei și tencuială lucrează, pentru că PVC-ul se dilată mult mai mult decât zidăria. Rostul dintre două plăci de gips-carton nu lucrează aproape deloc, dacă structura e corect montată.
Pe un rost care lucrează pui un material elastic, care rămâne elastic ani întregi: silicon sau poliuretan monocomponent. Pe un rost fix pui un material rigid, care se poate șlefui și vopsi: chit, ipsos, glet. Dacă inversezi cele două, obții fie o fisură fină care reapare de fiecare dată când o repari, fie o bandă de silicon lucios pe care vopseaua nu ține și care se vede din capătul camerei.
Chitul: pentru fisuri, găuri și suprafețe care se vopsesc
Sub numele de „chit” intră mai multe produse. Chitul de rosturi pentru gresie și faianță este un mortar pe bază de ciment, se prepară cu apă și umple spațiul dintre plăci. Chitul acrilic pentru interior vine în tub, se aplică cu pistolul, se netezește cu degetul ud și se vopsește după uscare. Chitul de lemn e o pastă cu rumeguș, folosită la retușuri. Chitul pe bază de ipsos sau gletul se aplică cu spaclul pe suprafețe mari.
Regula practică: chitul acrilic din tub este alegerea corectă oriunde urmează vopsea și nu există apă. Rostul dintre tocul ușii și perete, colțul dintre tavan și zid, fisura fină din tencuială, spațiul de sub pervaz — toate se rezolvă cu acrilic, pentru că poate fi vopsit în aceeași nuanță cu peretele și devine invizibil. Are însă elasticitate mică, de ordinul a zece la sută din lățimea rostului, deci nu îl pune acolo unde se mișcă ceva.
Pregătirea contează mai mult decât marca produsului. Rostul trebuie curățat de praf, de vopsea desprinsă și de resturile vechi, apoi amorsat cu apă sau cu grund diluat dacă suportul e absorbant. Pe o fisură activă din perete, chitul singur nu rezistă: fisura se lărgește în V, se umple, se aplică bandă de armare și abia apoi glet. Pașii concreți și felul în care recunoști o fisură care încă lucrează sunt aceiași cu cei folosiți atunci când vrei să oprești o crăpătură din perete înainte să se agraveze, iar sărirea peste banda de armare este cea mai frecventă cauză de repetare a lucrării.
Siliconul: pentru apă, sticlă și rosturi care se mișcă
Siliconul rămâne elastic zeci de ani, aderă excelent la sticlă, faianță, email și metal și nu absoarbe apă. În schimb, nu se vopsește. Nicio vopsea obișnuită nu ține pe el, iar dacă îl pui unde ar trebui să fie vopsea, ai încheiat discuția: rostul acela va rămâne alb sau transparent.
Există două familii importante. Siliconul acetic — cel care miroase puternic a oțet la aplicare — este mai ieftin, aderă foarte bine la suprafețe neporoase, dar corodează metalele și nu se folosește pe piatră naturală, marmură sau beton. Siliconul neutru, cu oxim sau alcoxi, are miros slab, aderă la mai multe materiale, este singura variantă pentru marmură, oglinzi și tâmplărie de aluminiu, și costă mai mult.
Pentru baie și bucătărie se folosește silicon sanitar, care conține fungicid. Fungicidul nu e etern: se consumă în câțiva ani, iar după aceea rostul devine teren propice pentru mucegai, mai ales dacă ventilația e slabă și aburii stau. Când apare pata neagră, nu se curăță — mucegaiul crește în masa siliconului, nu la suprafață — ci se decupează tot rostul și se reface, exact așa cum se procedează atunci când siliconul din baie s-a înnegrit iremediabil.
Aplicarea corectă are câteva puncte fixe. Tubul se taie oblic, la un diametru puțin mai mic decât rostul, ca să poți controla cordonul. Se lucrează dintr-o singură mișcare continuă, nu în segmente. Se netezește imediat, în maximum câteva minute, cu degetul umezit în apă cu o picătură de detergent sau cu o racletă de plastic. Banda de mascare pusă pe ambele laturi ale rostului și trasă cât siliconul e încă proaspăt dă rezultatul cel mai curat. Iar la rosturile late și adânci se pune întâi un cordon de burete rotund, ca siliconul să adere doar pe două laturi și să se poată întinde liber — un detaliu tehnic ignorat des și responsabil pentru jumătate din rosturile care se rup pe mijloc.
Spuma poliuretanică: pentru volume mari, nu pentru finisaj
Spuma nu este un material de etanșare fină, ci unul de umplere. Se dilată de două până la de câteva ori față de volumul inițial, umple goluri de câțiva centimetri, izolează termic și fonic și fixează mecanic. O folosești la montajul tocurilor de ferestre și uși, la trecerile de țevi prin pereți, la umplerea golurilor din jurul unei glafuri sau la izolarea unui spațiu inaccesibil.
Ce trebuie știut înainte de primul tub:
- Spuma se întărește cu umiditate din aer. Pulverizezi puțină apă în gol înainte de aplicare și încă puțină peste spuma proaspătă, iar priza e mai bună și structura celulară mai fină.
- Umple golul aproximativ pe jumătate. Restul îl face expansiunea. Cine umple de la început până sus obține presiune suficientă cât să deformeze un toc de PVC.
- Spuma cu pistol este mult mai controlabilă decât cea cu paiul de plastic și, pe mai multe lucrări, iese mai ieftină, pentru că tubul poate fi păstrat între utilizări.
- Razele ultraviolete distrug spuma. Orice porțiune expusă la soare trebuie tăiată și acoperită cu tencuială, chit sau bandă de etanșare, altfel se fărâmițează în doi-trei ani.
- Se taie abia după întărirea completă, de regulă după câteva ore, cu un cuțit lung, la ras cu suprafața.
Există și spume cu expansiune redusă, marcate ca „low expansion” sau destinate ferestrelor. Pe tâmplărie folosește-le pe acelea; diferența de preț e mică, iar riscul de a strâmba un cadru dispare. Rolul spumei în montaj apare limpede atunci când trebuie intervenit la o fereastră cu termopan, unde golul perimetral trebuie umplut, dar cadrul nu are voie să se deformeze nici cu un milimetru.
Tabelul mental pentru cazurile de zi cu zi
- Rost cadă–faianță, cabină de duș, chiuvetă: silicon sanitar neutru, cu cordon de burete dacă rostul e lat.
- Colț perete–tavan, fisură fină de tencuială, rost toc–zid la interior: chit acrilic, vopsibil.
- Montaj toc de fereastră sau ușă, gol de câțiva centimetri: spumă cu expansiune redusă, apoi acrilic sau bandă la exterior.
- Trecere de țeavă prin perete, gol neregulat: spumă, tăiată și mascată cu chit.
- Rost de dilatare la pardoseală, lângă prag: silicon sau profil elastic, niciodată chit rigid.
- Etanșare pe tablă, jgheab, coș, exterior expus: poliuretan monocomponent sau produs hibrid pe bază de polimeri MS, nu acrilic.
- Rost dintre pragul ușii de exterior și pardoseală, unde intră frig: garnitură mecanică plus silicon, iar tratarea completă a curentului seamănă cu ceea ce presupune izolarea unei uși de exterior.
Un ultim detaliu care economisește bani: toate cele trei produse au termen de valabilitate real, iar un tub vechi de silicon se întărește neuniform, iar spuma expirată nu mai expandează corect. Verifică data de pe tub și, dacă lucrezi rar, cumpără tuburi mici. La lucrările cu spumă poartă mănuși și ochelari — spuma proaspătă nu se curăță de pe piele decât mecanic — iar în spații mici asigură ventilație pe durata aplicării și după. Dacă rostul pe care vrei să îl închizi are legătură cu o instalație de gaz, cu o trecere prin planșeu antifoc sau cu structura clădirii, materialul se alege împreună cu un instalator autorizat sau cu un inginer, pentru că acolo intervin cerințe de rezistență la foc pe care niciun tub de la raft nu le acoperă implicit.


