Dimineața, primul lucru pe care îl vezi când tragi draperia e o peliculă de apă pe sticlă. Uneori doar în colțurile de jos, alteori pe toată suprafața, cu picături care se adună pe tocul ferestrei. Nu e o defecțiune a termopanului, chiar dacă așa pare la prima vedere. E fizică de manual, iar odată ce înțelegi mecanismul, soluțiile devin destul de evidente.
Aerul cald poate ține în el mai multă apă decât aerul rece. Într-un apartament locuit, umiditatea vine din respirație, din gătit, din duș, din rufele puse la uscat, din plante, din spălatul pe jos. Când acest aer atinge suprafața rece a geamului, se răcește brusc sub punctul de rouă și nu mai poate susține vaporii. Aceștia se depun pe sticlă. Geamul nu produce apa, doar o face vizibilă: e cel mai rece punct din încăpere și, prin urmare, primul care condensează.
Când condensul e normal și când e semnal de alarmă
Un strat subțire de aburi care apare într-o dimineață geroasă și dispare în două ore după o aerisire e complet normal. Devine problemă atunci când apa stă permanent pe geam, se scurge pe rama de PVC și ajunge la glaf, unde încep să apară pete cenușii, apoi negre. Mucegaiul are nevoie de umezeală constantă ca să prindă, iar rostul dintre tocul ferestrei și tencuială e exact locul care i se potrivește: rece, umed și rar șters.
Contează foarte mult unde anume se formează apa. Dacă e pe interiorul sticlei, în camera ta, e condens obișnuit și se rezolvă cu ventilație. Dacă apare între foile de sticlă, în interiorul pachetului de geam, atunci garnitura de etanșare a cedat și pachetul trebuie înlocuit; acolo nu ajuți cu nimic aerisind. Iar dacă apa e pe exteriorul geamului, într-o dimineață de toamnă, e de fapt o veste bună: înseamnă că fereastra izolează atât de bine încât fața ei exterioară rămâne rece, nefiind încălzită dinspre casă.
Aerisirea scurtă și puternică, nu fereastra crăpată toată ziua
Cea mai răspândită greșeală e să lași fereastra în poziția de basculare, ore în șir. Pare o soluție blândă, dar face exact invers decât ai vrea: pierzi căldura acumulată în pereți, în mobilă și în pardoseală, iar schimbul de aer se produce lent, pe o suprafață mică. Rezultatul e o casă și rece, și umedă, plus o zonă permanent înghețată deasupra ferestrei, unde mucegaiul apare primul.
Metoda care funcționează e opusă. Deschizi fereastra larg, ideal două ferestre din camere opuse ca să se creeze curent, și lași cinci până la zece minute. Aerul umed pleacă complet, aerul rece de afară intră, dar masa clădirii nu are timp să se răcească. Închizi, iar aerul proaspăt, care iarna e foarte uscat, se încălzește rapid de la caloriferele și pereții rămași calzi. Umiditatea relativă scade vizibil, iar factura aproape că nu resimte nimic. Repetat de două-trei ori pe zi, exercițiul ăsta rezolvă singur majoritatea cazurilor de condens.
Sursele de umezeală pe care le ignorăm
Înainte să dai vina pe ferestre, uită-te la ce se întâmplă în casă. O familie de patru persoane poate elibera în aer peste zece litri de apă pe zi, iar cea mai mare parte vine din activități banale:
- gătitul fără hotă sau cu hota pornită abia la final, când oala a fiert deja o oră;
- dușul lung cu ușa băii deschisă și cu grila de ventilație înfundată de praf;
- rufele întinse în dormitor, care se usucă direct în aerul pe care îl respiri noaptea;
- o zugrăveală, o șapă sau o tencuială recentă, care mai cedează umezeală luni bune;
- prea multe plante într-o cameră mică, udate generos.
Un higrometru ieftin, de câteva zeci de lei, îți spune mai mult decât orice presupunere. Ținta rezonabilă iarna e între 40 și 55% umiditate relativă. Peste 60% începi să ai probleme aproape sigur, indiferent cât de bune sunt geamurile.
Ce mai poți face la geam și în jurul lui
Circulația aerului lângă sticlă contează mai mult decât pare. O draperie groasă trasă până în podea și un glaf lat blochează aerul cald care urcă de la calorifer, iar geamul rămâne și mai rece decât ar fi trebuit. Noaptea, lasă o distanță de câțiva centimetri sau ridică puțin draperia, ca aerul să spele suprafața sticlei. Dacă în camera respectivă caloriferul e călduț în partea de sus și rece în rest, problema nu e la fereastră; merită să verifici presiunea din instalația de încălzire înainte de orice altă intervenție.
Evită și tentația de a închide complet camerele nefolosite. O cameră ținută la 14 grade, cu ușa închisă, adună umezeala venită din restul apartamentului și o condensează pe primul perete exterior. Mai bine o ții la 18 grade și o aerisești, decât rece și sigilată.
Dacă după toate astea condensul persistă doar pe o anumită fereastră sau într-un anumit colț, ai probabil o punte termică: un balcon prost închis, un buiandrug neizolat, un colț de casă expus la nord. Acolo intervenția e la izolație, nu la obiceiuri, iar dacă vorbim de o logie, izolarea termică a balconului schimbă complet situația. Un dezumidificator poate fi util ca soluție de sprijin, mai ales în băi fără fereastră, dar rămâne un ajutor, nu un înlocuitor pentru aerisit. Casa uscată se obține din câteva minute pe zi de fereastră deschisă larg și din atenție la locurile unde apa intră în aer, nu din geamuri mai scumpe.
