Procura specială împuternicește mandatarul pentru unul sau câteva acte clar determinate, în timp ce procura generală îi dă puteri largi, de regulă pentru administrarea treburilor curente. Alegerea se face după două criterii: cât de bine poți descrie în avans ce trebuie făcut și cât de mult risc ești dispus să îți asumi. Cu cât actul este mai important, cu atât procura ar trebui să fie mai precisă.
Mulți oameni cer „o procură generală” din comoditate: pare mai simplu să dai o singură hârtie care acoperă tot. Realitatea este mai nuanțată, iar tabelul de mai jos compară cele două variante pe criteriile care contează în practică.
Comparație: procura specială și procura generală
| Criteriu | Procura specială | Procura generală |
|---|---|---|
| Întinderea puterilor | Limitată la acte determinate | Largă, în principiu pentru acte de administrare |
| Riscul pentru mandant | Redus, pentru că mandatarul nu poate depăși actul prevăzut | Mai mare, pentru că mandatarul poate acționa într-o gamă largă de situații |
| Acte de dispoziție (vânzare, ipotecă, donație) | Posibile, dacă sunt menționate expres | De regulă nu sunt acoperite, decât dacă se prevăd expres |
| Când se potrivește | O vânzare, o semnare, o depunere de acte, o ridicare de documente | Administrarea unei locuințe, a unor conturi, a treburilor curente |
| Acceptarea de către instituții | Mai ușoară, pentru că scopul este clar | Uneori cere clarificări sau mențiuni suplimentare |
| Durata | De obicei scurtă, legată de actul respectiv | Poate fi mai lungă, dar este bine să fie delimitată |
| Costul | Depinde de act; adesea mai mic dacă nu este complex | Depinde de întinderea puterilor și de forma aleasă |
Când alegi procura specială
Procura specială este potrivită când știi exact ce vrei să se întâmple: să se semneze un contract, să se ridice un document, să se achite o taxă, să se reprezinte persoana într-o procedură. Cu cât detaliezi mai mult (bunul, prețul minim, locul, termenul), cu atât scazi riscul de abuz. Diferențele practice dintre cele două tipuri, exemple de formulări și efectele fiecăreia sunt prezentate în materialul despre procura specială și procura generală.
Este varianta care inspiră cea mai mare încredere instituțiilor și notarilor, pentru că scopul este ușor de verificat. Dacă ai de rezolvat o singură treabă, nu are rost să dai puteri mai largi decât este necesar.
Când poți folosi procura generală
Procura generală are sens în situații de durată: un părinte vârstnic care are nevoie de ajutor cu plata facturilor, un proprietar plecat în străinătate care vrea să-și administreze o locuință închiriată, o persoană care își gestionează o serie de treburi curente prin intermediul unei rude. Ea acoperă, în principiu, actele de administrare: plata unor cheltuieli, încasarea unor sume, relația cu furnizorii. Pentru acte care pot schimba semnificativ patrimoniul, cum sunt vânzarea unui imobil sau o ipotecă, legea cere, de regulă, mențiuni exprese, iar unele acte cer și forma autentică.
Chiar și atunci când alegi o procură generală, nu o lăsa fără limite. Poți stabili o durată, o listă de excluderi, un plafon pentru sume sau obligația de a raporta periodic. O procură generală cu limite bine puse este mai sigură decât una „în alb”.
Exemple de formulări, ca să vezi diferența
O procură specială bine făcută spune, de pildă, că mandatarul poate semna contractul de vânzare al unui anumit apartament, identificat prin adresă și număr cadastral, la un preț minim stabilit, poate încasa prețul și poate preda cheile. Nu spune nimic despre alte bunuri și expiră la o dată clară. Este ușor de verificat și greu de folosit în alt scop.
O procură generală de administrare poate spune că mandatarul plătește în numele mandantului facturile curente, încasează chiria apartamentului și reprezintă mandantul în relația cu asociația de proprietari, pentru o perioadă de un an. Nu include dreptul de a vinde sau de a ipoteca. Chiar dacă este „generală”, are limite. Dacă o procură generală pare să permită orice, fără excepții, este un semnal să ceri rescrierea ei.
Criterii pentru a decide
- Cât de mare este miza? Pentru acte importante, preferă procura specială.
- Cât de mult te poți baza pe mandatar? Dacă încrederea este totală, dar actul este mare, tot e bine să limitezi.
- Cât de des se repetă nevoia? Pentru o treabă singulară, procură specială; pentru o activitate continuă, una generală cu limite.
- Ce cere destinatarul? Verifică la bancă, la instituție sau la notar ce formă acceptă.
- Cât timp vei lipsi? Durata procurii ar trebui să se potrivească perioadei.
- Cât de ușor o poți revoca? Cunoaște procedura, în caz că relația se strică sau situația se schimbă.
Greșeli frecvente
Una este să dai o procură generală pentru o singură treabă. Alta este să crezi că procura generală permite orice, inclusiv vânzarea casei, pentru că actele de dispoziție cer mențiuni exprese. O a treia este lipsa termenului, ceea ce lasă procura în vigoare mult după ce nevoia a dispărut. În sfârșit, mulți uită să notifice instituțiile când revocă procura, iar mandatarul poate continua să o prezinte.
Dacă ai dubii, discută cu notarul scopul tău concret și cere o formulare adaptată. Alte informații despre acte care se rezolvă prin împuterniciri se găsesc în secțiunea de procuri și declarații, unde fiecare tip de act este explicat separat. O procură bine aleasă îți economisește deplasări; una prost aleasă îți poate crea probleme mult mai mari decât timpul pe care ai vrut să-l câștigi.

