Un coș de fum funcționează pe un principiu simplu: aerul cald urcă și trage după el gazele arse. Tot ce reduce secțiunea liberă a canalului sau răcește gazele slăbește tirajul. Iar când tirajul slăbește, fumul nu mai iese complet, arderea devine incompletă și crește riscul a două lucruri foarte diferite ca gravitate, dar la fel de serioase: incendiul de coș și intoxicarea cu monoxid de carbon.
De aceea curățarea coșului nu este o operațiune de întreținere cosmetică, ci una de siguranță. Partea bună e că, la o sobă sau un șemineu obișnuit pe lemn, o bună parte din lucrare poate fi făcută de proprietar, cu unelte ieftine și puțină metodă. Partea mai puțin bună e că există situații în care nu ai ce căuta acolo, iar recunoașterea lor face diferența.
Ce se depune de fapt în coș
Funinginea uscată, pulverulentă, este cel mai ușor de îndepărtat. Se formează la arderi relativ bune și se desprinde la prima trecere cu peria. Problema reală este creozotul: un depozit lucios, ca smoala, care apare când gazele se răcesc prea repede și condensează pe pereții canalului. Se formează masiv dacă arzi lemn umed, dacă ții focul mocnit ore în șir cu clapeta închisă sau dacă ai un coș neizolat care traversează un pod rece.
Creozotul este combustibil. Când stratul se îngroașă și temperatura din coș crește brusc, se poate aprinde, iar un incendiu de coș ajunge la temperaturi la care cărămida crapă și focul trece în structura casei. Semnele că a avut loc unul, chiar dacă l-ai stins fără să chemi pe nimeni, sunt bucăți de funingine umflate ca fulgii negri căzute în vatră, un zgomot ca de vânt puternic în canal și miros intens de ars în pod.
Cât de des trebuie făcută curățarea
Frecvența depinde de combustibil și de cât de mult folosești instalația, așa că orice cifră fixă e orientativă. Ca reper practic, o sobă sau un șemineu pe lemn folosit ca sursă principală de căldură are nevoie de verificare cel puțin o dată pe an, înainte de sezonul rece, iar dacă arzi mult și lemnul nu e perfect uscat, de două ori pe sezon. Pentru combustibil solid, un control la fiecare tonă sau două de lemn arse este un ritm rezonabil.
La centralele pe gaz situația e diferită. Acolo nu se depune funingine în mod normal, dar canalul de evacuare trebuie verificat pentru obstrucții, cuiburi de păsări, fisuri și pentru condens acid la coșurile improprii. Verificarea aceasta se face de firma autorizată, în cadrul reviziei periodice a instalației. Nu improviza la un aparat pe gaz. Ce ține de tine în cazul lor este întreținerea curentă, descrisă în ghidul despre întreținerea unui boiler pe gaz, plus obligația de a respecta termenul de revizie.
Regulile locale privind verificarea și curățarea coșurilor diferă de la o localitate la alta și pot fi cerute și de asigurator în caz de daună. Verifică ce prevede regulamentul autorității locale și ce condiții are polița ta înainte să te bazezi doar pe propriul calendar.
Curățarea pe care o poți face singur, pas cu pas
Ai nevoie de o perie de coș cu diametrul potrivit secțiunii canalului, de tije care se înșurubează una în alta, de o lanternă, de un aspirator adecvat cenușii, de folie și bandă adezivă și de echipament de protecție. Praful de funingine este fin și iritant, așa că masca și ochelarii nu sunt opționali. Alege o zi fără vânt.
- Lasă instalația să se răcească complet. Nu ore, ci cel puțin o zi de la ultimul foc.
- Izolează încăperea. Închide ușa sobei sau acoperă gura șemineului cu folie prinsă cu bandă, lăsând doar o fantă prin care să intre furtunul aspiratorului. Scoate covoarele și acoperă mobila din apropiere.
- Deschide clapetele. Verifică dacă șubărul este complet deschis, altfel peria se blochează.
- Periază de sus în jos sau de jos în sus. Ambele metode funcționează. Introdu peria, mișc-o în sus și în jos pe porțiuni de aproximativ jumătate de metru, apoi adaugă o tijă și continuă. Nu forța dacă simți o rezistență clară; poate fi un cuib sau o cărămidă căzută, iar insistența poate deteriora canalul.
- Curăță camera de funingine și racordurile. Ușița de curățare de la baza coșului este locul unde se adună tot ce ai desprins. Golește-o complet și verifică și burlanul de racord dintre sobă și coș, care se înfundă adesea mai repede decât canalul principal.
- Verifică vizual canalul. Cu lanterna, uită-te după fisuri, rosturi lipsă, cărămizi deplasate. La coșurile cu tubulatură din inox, caută urme de coroziune sau îmbinări desfăcute.
Dacă lucrarea presupune urcat pe acoperiș, gândește-te de două ori. Un acoperiș umed, cu pantă mare sau acoperit cu țiglă friabilă nu este un loc pentru improvizații, iar majoritatea accidentelor casnice grave din categoria asta încep cu o scară nepotrivită. Alege echipamentul cu cap, după criteriile din ghidul despre alegerea unei scări potrivite, și renunță complet dacă nu ai pe cineva care să asigure baza.
Situațiile în care chemi un coșar autorizat
Sunt cazuri în care o curățare făcută în casă nu ajunge sau chiar agravează problema. Cheamă un specialist autorizat dacă:
- ai avut sau bănuiești că ai avut un incendiu de coș, indiferent cât de scurt a fost;
- stratul depus este lucios, dur și lipicios, adică creozot în stadiu avansat, care nu cedează la perie și necesită unelte rotative sau tratamente specifice;
- coșul deservește un aparat pe gaz sau pe combustibil lichid;
- ai fisuri vizibile, rosturi deschise, cărămizi lipsă sau miros de fum în camerele prin care trece canalul, semne că gazele traversează peretele coșului;
- tirajul e slab și nu se ameliorează după curățare, ceea ce poate însemna o secțiune greșit dimensionată, o înălțime insuficientă față de coamă sau o depresiune creată de hota din bucătărie;
- ai cumpărat recent casa și nu știi nimic despre istoricul instalației;
- canalul este vechi, din zidărie fără tubulatură, și nu ai cum să îl inspectezi pe toată lungimea.
O firmă autorizată are camere de inspecție pe cablu, unelte rotative și, mai important, poate emite un document care atestă starea coșului, util atât la asigurare, cât și la punerea în funcțiune a unui aparat nou. Costul unei verificări este mult sub cel al unei reparații de structură, ca să nu mai vorbim de riscul uman.
Indiferent cine face curățarea, două lucruri rămân în sarcina ta tot sezonul. Primul este calitatea combustibilului: lemn uscat cel puțin un an, depozitat sub șopron, nu lemn proaspăt tăiat și niciodată resturi de lemn tratat, PAL sau plastic, care produc depuneri acide și distrug canalul. Al doilea este un detector de monoxid de carbon montat în camera cu aparatul de ardere, plus unul de fum pe hol, ambele cu bateriile verificate; pașii de montaj și pozițiile corecte sunt în ghidul despre instalarea unui detector de fum. Monoxidul nu are miros și nu se vede, iar un aparat de câteva zeci de lei rămâne singura avertizare pe care o vei primi la timp.
