Lemnul de exterior are un dușman principal, iar acesta nu este gerul. Este apa care intră în fibră, îngheață, se dilată și desface structura din interior, ciclu după ciclu. O terasă lăsată netratată peste o iarnă românească, cu alternanțe de plus și minus, ajunge în martie cu fisuri fine pe toată suprafața și cu capete de scândură scămoșate. Peste încă un an, apar putregaiul și cuiele care se ridică.
Tratamentul de toamnă nu e o operațiune de finisaj, ci una de conservare. Ideal se face în septembrie sau octombrie, la temperaturi între 10 și 25 de grade, cu trei zile uscate înainte și cel puțin două după. Prea târziu, produsul nu mai pătrunde; prea devreme, soarele puternic îl usucă la suprafață înainte să intre în lemn.
Curățarea, partea care decide rezultatul
Orice ulei sau lazură aplicată peste murdărie se desprinde în plăci. Începe prin a goli complet terasa, inclusiv de ghivece și covorașe, pentru că sub ele lemnul e mereu umed.
Curăță rosturile dintre scânduri cu o spatulă subțire sau cu lama unui fierăstrău de mână. Se adună acolo frunze, pământ și mușchi care blochează scurgerea și țin scândura udă permanent. Este cel mai important pas și, invariabil, cel mai sărit.
Apoi spală. O soluție de curățare pentru lemn de exterior, aplicată cu bidineaua și frecată cu o perie cu fir dur în lungul fibrei, ridică stratul gri de oxidare și petele de mucegai. Lasă să acționeze cât spune eticheta, de obicei un sfert de oră, și clătește abundent.
Dacă folosești aparat cu presiune, ține duza la cel puțin treizeci de centimetri, cu jet plat, sub 100 de bari, și mișcă permanent. Presiunea mare taie fibra moale dintre inelele de creștere și lasă suprafața brăzdată, un defect care nu se mai repară decât prin șlefuire.
Lasă terasa să se usuce complet, două-trei zile. Testul rapid: pune câteva picături de apă pe scândură. Dacă intră în câteva secunde, lemnul e uscat și pregătit. Dacă rămân bobițe la suprafață, mai ai un strat vechi de protecție care trebuie îndepărtat sau lemnul e încă umed.
Ce produs alegi și cum îl aplici
Există trei categorii, cu logici diferite:
- Uleiuri pentru terase, cel mai des folosite. Pătrund în fibră, nu formează peliculă, nu se cojesc și se reîmprospătează prin simpla reaplicare. Se degradează treptat, deci în anul următor nu ai de răzuit nimic.
- Lazuri, care oferă protecție UV mai bună și mai multă culoare, dar formează o peliculă subțire care, la un moment dat, se va coji și va trebui șlefuită.
- Saturatoare pigmentate, un compromis modern: pătrund ca uleiul, dar conțin pigmenți care întârzie mult grizarea.
Pentru majoritatea teraselor din pin tratat, larice sau frasin termotratat, uleiul rămâne alegerea rațională. Aplică-l cu o pensulă lată sau cu un aplicator cu tijă, o scândură pe toată lungimea ei, fără să te oprești la mijloc, ca să nu rămână urme de suprapunere.
Insistă pe capetele de scândură. Acolo lemnul absoarbe de zece ori mai mult decât pe fața văzută, iar de acolo începe degradarea. Aplică două-trei straturi doar pe capete, chiar dacă restul primește unul singur.
După douăzeci-treizeci de minute, șterge surplusul care nu a fost absorbit cu o cârpă curată. Uleiul rămas la suprafață devine lipicios și prinde praf. Al doilea strat, dacă produsul îl cere, se dă după timpul indicat, de regulă între patru și douăzeci și patru de ore.
Un detaliu de siguranță ignorat frecvent: cârpele îmbibate cu ulei de in se pot autoaprinde prin oxidare. Nu le lăsa mototolite în găleată. Întinde-le la uscat pe o suprafață necombustibilă sau ține-le în apă până le arunci.
Ce se întâmplă sub scândură
Poți da cinci straturi impecabile și tot vei avea probleme dacă apa stagnează dedesubt. Verifică grinzișoarele de susținere ciocănind cu mânerul unei șurubelnițe: sunetul surd și moale înseamnă putregai. Asigură-te că sub terasă rămâne un spațiu ventilat de minimum trei-patru centimetri și că panta duce apa în afară, nu spre casă.
Verifică și unde ajunge apa de pe acoperiș. O deversare din streașină direct pe scânduri anulează orice tratament într-o singură iarnă, motiv pentru care curățarea jgheaburilor și a burlanelor face parte, practic, din întreținerea terasei.
Strânge șuruburile ieșite, înlocuiește-le pe cele ruginite cu unele inoxidabile și, dacă o scândură e crăpată pe lungime, schimb-o acum, nu în aprilie. Peste iarnă, crăpătura devine canal de apă.
Programează lucrarea în același weekend cu restul pregătirilor de sezon rece, când protejezi apometrul și căminul de apă de îngheț. Sunt câteva ore o dată pe an care fac diferența dintre o terasă care ține cincisprezece ani și una care se reface din trei în trei.
