La raft, diferența dintre două bidoane pare minoră: o cifră schimbată la final. În realitate, alegerea uleiului este una dintre puținele decizii de întreținere pe care le ia proprietarul și care se resimt direct în durata de viață a motorului. Iar codul de pe etichetă, deși pare criptic, spune destul de clar despre ce e vorba.
Ce descrie de fapt codul SAE
Notația 5W-30 vine din clasificarea SAE și descrie comportamentul uleiului la două temperaturi foarte diferite.
Prima cifră, urmată de litera W de la winter, se referă la vâscozitatea la rece. Ea arată cât de fluid rămâne uleiul la temperaturi scăzute și, implicit, cât de repede ajunge la lagăre în primele secunde după pornire. Un 0W curge mai ușor la frig decât un 5W, iar acesta mai ușor decât un 10W. Nu este o temperatură exactă, ci o clasă determinată prin teste standardizate, dar ideea practică e simplă: cu cât cifra e mai mică, cu atât pornirea de iarnă solicită mai puțin motorul. Majoritatea uzurii dintr-un motor se produce exact în acest interval scurt, până când pelicula de ulei acoperă complet piesele.
A doua cifră descrie vâscozitatea la temperatura de funcționare, în jur de 100 de grade. Un 40 rămâne mai gros la cald decât un 30. Un ulei mai gros formează o peliculă mai rezistentă în lagărele solicitate, dar opune mai multă rezistență la curgere, ceea ce înseamnă o fracțiune de consum în plus și o încălzire ceva mai lentă.
Diferența practică dintre 5W-30 și 5W-40
La rece, cele două se comportă identic. Diferența apare la cald și este mai mică decât sugerează dezbaterile de pe forumuri, dar nu e neglijabilă.
5W-30 este alegerea implicită pe motoarele moderne, proiectate cu jocuri strânse și cu sisteme care depind de circulația rapidă a uleiului: variatoare de fază, tacheți hidraulici, turbine cu lagăre fine. Multe cutii de viteze automate și sisteme start-stop presupun tot un ulei mai fluid. În plus, contribuie la reducerea consumului de combustibil, motiv pentru care majoritatea constructorilor l-au impus în ultimii ani.
5W-40 se folosește pe motoare mai vechi, pe cele solicitate intens și pe unele diesel cu kilometraj mare. Pelicula mai groasă compensează parțial jocurile crescute prin uzură și reduce consumul de ulei la motoarele care încep să tragă pe segmenți. Nu repară nimic, dar poate liniști un consum ușor crescut și poate atenua un zgomot de lagăre la ralanti cald.
Regula de bază rămâne totuși aceeași: se folosește ce cere constructorul. Trecerea de la 30 la 40 pe un motor care cere explicit 30 poate afecta sistemele de comandă hidraulică și, în cazuri nefericite, poate duce la funcționarea greșită a variatorului de fază. Trecerea în sens invers, de la 40 la 30 pe un motor mai vechi, poate crește consumul de ulei.
Specificațiile care contează mai mult decât cifrele
Aici se fac cele mai multe greșeli. Vâscozitatea spune cum curge uleiul, nu ce conține. Compoziția e descrisă de alte trei categorii de marcaje, iar ele sunt de fapt criteriul principal.
- Normele ACEA, cu coduri de tipul A3/B4, C2, C3 sau C5, definesc familii de uleiuri destinate unor motoare și unor sisteme de post-tratare diferite. Codurile care încep cu C indică uleiuri cu conținut redus de cenușă sulfatată, fosfor și sulf, necesare la motoarele cu filtru de particule sau cu catalizator sensibil.
- Clasificările API, de forma SP, SN sau, pentru diesel, CK-4, descriu nivelul de performanță din perspectiva pieței nord-americane și sunt utile ca reper suplimentar.
- Aprobările constructorilor sunt cele mai stricte. Fiecare producător auto are propriile coduri, iar un ulei care poartă aprobarea respectivă a trecut testele acelui motor. Dacă manualul mașinii tale cere o anumită aprobare, nu o înlocui cu formularea comercială de pe față care spune că produsul îndeplinește sau depășește cerințele; caută codul exact pe eticheta din spate.
Sursa corectă a informației este manualul mașinii sau baza de date a producătorului, nu recomandarea de la raft. Dacă nu ai manualul, majoritatea producătorilor de lubrifianți au pe site un selector după marcă, model, motorizare și an care afișează specificația cerută.
Uleiul low SAPS și filtrul de particule
Pe mașinile echipate cu filtru de particule, alegerea greșită a uleiului are consecințe directe și scumpe. Uleiurile obișnuite conțin aditivi pe bază de metale care, arși în camera de ardere, lasă cenușă. Cenușa nu se poate elimina prin regenerare, spre deosebire de funingine, așa că se acumulează permanent în filtru și îi scurtează viața.
De aceea, dacă manualul cere un ulei din familia low SAPS, respectarea specificației nu e o recomandare, ci o condiție. La fel, un consum crescut de ulei sau uleiul diluat cu motorină din regenerările incomplete pot duce la creșterea nivelului pe jojă, situație periculoasă pentru motor. Verifică nivelul regulat și, dacă vezi că urcă în loc să scadă, mergi la service.
Ce faci și ce nu faci în practică
Câteva reguli care evită majoritatea problemelor:
- Nu amesteca fără motiv. Uleiurile moderne sunt compatibile între ele, deci o completare de urgență cu un alt produs nu distruge nimic. Dar amestecul diluează pachetul de aditivi și poate scoate uleiul din specificația cerută, așa că la următoarea schimbare revii la produsul corect.
- Nu adăuga aditivi din comerț. Un ulei aprobat este deja un sistem echilibrat. Aditivii suplimentari pot dezechilibra formula.
- Schimbă filtrul odată cu uleiul, mereu. Un filtru colmatat deschide supapa de bypass și trimite ulei nefiltrat direct în motor.
- Respectă intervalul, în kilometri și în timp. Uleiul îmbătrânește și dacă mașina stă, iar traseele scurte în oraș îl solicită mai mult decât drumurile lungi. Criteriile complete sunt în ghidul despre momentul în care schimbi uleiul de motor.
- Verifică nivelul la rece, pe teren plan, cel puțin o dată pe lună, și completează cu același produs.
Un ulei ales corect nu se face simțit; unul greșit se anunță în timp prin zgomote la rece, prin consum crescut sau prin depuneri pe care le vezi abia la o intervenție majoră. Dacă observi urme de ulei pe blocul motor sau miros de ars după un drum, tratează-le ca pe un simptom, nu ca pe un detaliu, iar posibilele explicații sunt trecute în articolul despre mirosul de ars din motor. La fel, o supraîncălzire repetată degradează uleiul mult mai repede decât kilometrajul, așa că verificarea sistemului de răcire face parte din aceeași rutină; pașii sunt descriși în ghidul despre lichidul de răcire al motorului. Când ai un dubiu privind specificația exactă cerută de motorul tău, întreabă reprezentanța sau un mecanic care are acces la documentația oficială; e o informație care se verifică în câteva minute și te scutește de o reparație de mii de lei.
