Hota este singurul aparat din bucătărie pe care oamenii îl cumpără după cum arată și îl reproșează după cum funcționează. Diferența dintre o hotă care chiar scoate mirosul de pește prăjit și una care doar face zgomot stă aproape în întregime în modul de racordare, nu în marca de pe capac.
Evacuare la exterior sau recirculare
Există două moduri de a monta orice hotă. În regim de evacuare, aerul încărcat cu grăsime, abur și miros este împins printr-un tub spre exteriorul locuinței sau spre coloana de ventilație. În regim de recirculare, aerul trece printr-un filtru de carbon activ și se întoarce în bucătărie, curățat de miros, dar nu și de umiditate și căldură.
Evacuarea la exterior este de departe varianta superioară. Recircularea rămâne o soluție de compromis pentru bucătăriile din mijlocul apartamentului, unde nu există niciun traseu rezonabil spre exterior. Dacă ajungi acolo, ține minte că filtrele de carbon se înlocuiesc la trei-șase luni, altfel nu fac absolut nimic.
Debitul se calculează simplu: volumul bucătăriei înmulțit cu 10-12 schimburi de aer pe oră. O bucătărie de 9 metri pătrați cu tavan la 2,6 metri are circa 23 mc, deci ai nevoie de 230-280 mc/h în utilizare normală. Cifrele mari de pe cutie, 600 sau 800 mc/h, sunt măsurate la turația maximă, cu tub scurt și fără coturi, și rareori se ating în practică.
Înălțimea și poziția de montaj
Marginea inferioară a hotei se așază la 65-75 cm deasupra plitei electrice sau cu inducție și la 70-80 cm deasupra plitei pe gaz. Sub această distanță, flacăra poate deteriora filtrele și carcasa; peste ea, hota pierde din eficiență pentru că vaporii apucă să se disperseze lateral.
Lățimea hotei ar trebui să fie cel puțin egală cu cea a plitei, ideal cu 10 cm mai mare de fiecare parte, dacă spațiul permite. O hotă de 50 cm peste o plită de 60 cm lasă zonele laterale complet neacoperite.
Verifică peretele înainte de a marca. Într-o bucătărie, în spatele faianței trec adesea conducte de apă și cabluri, iar o gaură greșită la un metru și jumătate deasupra plitei se transformă rapid într-o zi pierdută. Marcarea se face cu nivela, pentru că o hotă montată strâmb se vede din orice colț al camerei, spre deosebire de un corp suspendat obișnuit, unde ușa mai maschează diferența. Cine a trecut prin montarea unui dulap suspendat de bucătărie știe deja cât contează trasarea corectă a liniei orizontale.
Tubulatura, partea care decide totul
Aici se pierde cel mai mult debit. Câteva reguli care contează mai mult decât aparatul în sine:
- Folosește tub rigid, nu flexibil de aluminiu. Suprafața ondulată a celui flexibil creează turbulențe și poate reduce debitul cu până la o treime.
- Păstrează diametrul recomandat de producător, de regulă 150 mm. Reducerea la 120 mm pentru că „așa intră mai frumos în mobilier” strangulează sistemul.
- Minimizează coturile. Fiecare cot de 90 de grade echivalează, ca pierdere, cu câțiva metri de tub drept. Două coturi la 45 de grade sunt mai bune decât unul la 90.
- Traseul cel mai scurt posibil, cu o ușoară pantă spre exterior dacă iese direct prin perete.
Dacă evacuezi în coloana comună a blocului, montează obligatoriu o clapetă antiretur. Fără ea, vei primi mirosurile vecinilor de fiecare dată când hota este oprită. Nu tăia niciodată o gaură nouă în coloana de fum a unei centrale sau într-un coș de șemineu.
Montajul și racordul electric
Începe cu partea grea: fixarea. Hotele încastrabile se prind în corpul de mobilier cu șuruburi prin pereții laterali, cele decorative se montează direct pe zid, cu dibluri metalice sau chimice dacă peretele e de gips-carton. La gips-carton, prinderea în plăci simple nu ține; ai nevoie de un profil metalic sau de un întăritor de lemn în spate.
Ține hota sprijinită de cineva în timp ce strângi primele două șuruburi. Cade rar, dar când cade distruge și plita de dedesubt.
Racordul electric ideal este o priză cu împământare, plasată în interiorul corpului suspendat de deasupra hotei sau lateral, la 5-10 cm de tavan, unde rămâne accesibilă, dar nu se vede. Dacă hota se leagă fix, fără ștecher, lucrarea intră în zona în care ai nevoie de electrician, mai ales dacă nu există diferențial pe circuitul bucătăriei. Oricum ai proceda, oprește siguranța înainte și verifică lipsa tensiunii cu un tester.
După ce ai montat tubul, etanșează îmbinările cu bandă de aluminiu, nu cu bandă izolatoare obișnuită. Aceasta din urmă cedează la căldură și umezeală în câteva luni. Verifică apoi funcționarea cu o foaie subțire de hârtie lipită de filtru: dacă rămâne acolo pe treapta a doua, ai un sistem sănătos.
Filtrele metalice se spală la mașina de vase o dată la patru-șase săptămâni, la program cu temperatură mare. Se decolorează, dar rămân funcționale. Grăsimea lăsată să se acumuleze este atât un risc de incendiu, cât și motivul principal pentru care oamenii cred că motorul hotei s-a stricat, când de fapt aerul pur și simplu nu mai are pe unde trece. Un aparat curat, un tub rigid și scurt și o clapetă antiretur fac mai mult decât orice upgrade de model.
